Mai-Iunie
Activitatea „Arta Verde” marchează evenimentul ecologic Ziua Păsărilor şi Arborilor
Elevii se vor întâlni în cadru organizat şi vor realiza desene sau afişe cu tematica indicată. Creaţiile artistice pot fi realizate în funcţie de vîrsta elevilor: cu ajutorul calculatorului, în format electronic, sau pe hârtie cu ajutorul instrumentelor de desen. Scopul lucrărilor este să ajute şi să sensibilizeze indivizii şi grupurile sociale pentru a deveni conştienţi de evoluţia mediului.
Vor fi premiate cele mai expresive desene şi care se încadrează în tematică stabilită.
NOU
Ediţia 2013 este o oportunitate pentru afirmarea elevilor interesaţi de acest domeniu, implicarea acestora reprezentând un garant al unui veritabil schimb de valori intelectuale. Activitatea constă într-un concurs de lucrări pe trei secţiuni:
A. Creaţie artistică vizuală
B. Creaţie artistică literară în limba română
C. Creaţie artistică literară în limba engleză/ franceză/ germană
Concursul se adresează elevilor împărţiţi pe două niveluri de vârstă după cum urmează:

- Nivelul 1 – clasele a V-a − a VIII-a
- Nivelul 2 – clasele a IX-a − a XI-a