Ce vom face?
Activităţile proiectului marchează evenimente ecologice: Ziua Mondială a Apei, Ziua Mondială a Meteorologiei, Ziua Pământului, Ziua Mondială a Sănătăţii, Ziua Circulaţiei fără Maşini,Ziua Mondială a Mediului şi Ziua Mondială a Habitatului.
Activităţile vor fi planificate pe o perioadă de 6 luni cu posibilitatea de dezvoltare/continuarea ulterioară a proiectului.
Beneficiile participanţilor sunt:
1. Stimularea elevilor în prevenirea şi combaterea atitudinilor negative de distrugere, de neglijenţă, de nepăsare în acţiunile lor din mediul înconjurător.
2. Promovarea rezultatelor proiectului pe pagina web a proiectului „Supravieţuitorii climei” şi pe pagina programului mondial Eno Environment Online cu scopul participării la competiţia internaţională de proiecte ecologice „Be Climate Smart!”
3. Atragerea părinţilor şi a altor membrii ai comunităţii în strategiile şcolii.
4. Colaborarea în vederea realizării şi derulării activităţilor se bazează pe relaţiile de parteneriat dezvoltate şi a schimbului de experienţă didactic între elevii şi profesorii şcolilor partenere.
5. Premierea elevilor ce se vor evidenţia în cadrul competiţiilor organizate şi dezvoltate.
6. Activitatea „Workshop” va reuni echipele şcolilor partenere cu scopul prezentării rezultatelor obţinute, diseminării activităţilor proiectului şi stabilirii unui calendar de activităţi viitoare în vederea menţinerii şi dezvoltării parteneriatelor.